broccoli

Descoperă un stil de viață sănătos consumând broccoli

Broccoli este o legumă ramificată, verde, cu muguri de flori violet sau mai frecvent verzi. Aparține familiei brassica, împreună cu conopida, varza, varza kale și poate fi consumată crudă sau gătită.

Iată 5 motive pentru care ar trebui să consumi broccoli mai des:

1. Are efect antioxidant

Broccolii are proprietăți sănătoase mai ales în contextul antioxidanților ce inhibă înmulțirea radicalilor liberi și le blochează efectele negative în organism. Ei apar în această legumă sub formă de sulforafan, care este, de asemenea, responsabil pentru gustul ușor amar și că poate juca un rol în îmbunătățirea detoxificării toxinelor din aer, cum ar fi fumul de țigară. Antioxidanții conținuți în broccoli previn mutațiile din ADN, împiedică dezvoltarea celulelor canceroase și le elimină, în timp ce nu distrug noi țesuturi. Este demonstrat că broccoli are cel mai bun efect preventiv asupra cancerului de sân, cancerului de vezică urinară dar și în combaterea altor tipuri de cancer.

2. Îmbunătățește vederea

Având un conținut major de substanțe importante pentru sănătatea ochilor cum ar fi: carotenoizi, luteină și zeaxantină dar și beta-caroten, pe care organismul îl transformă în vitamina A, un deficit care este asociat cu orbirea nocturnă, consumul de broccoli nu te va face neapărat să vezi mai bine, însă îți va menține țesuturile oculare sănătoase și va împiedica apariția unor boli oculare, în special a celor legate de vârstă, cum ar fi cataracta și degenerescența maculară. Pe lângă acestea, conține și valori moderate de zinc și seleniu ce ne ajută în lupta cu toxinele, cu virusurile și bacteriile, întărind sistemul imunitar și protecția naturală a organismului.

3. Scade riscul de boli cardiovasculare

Un studiu realizat de Nutrition Research a constatat că, dacă consumi regulat broccoli la abur va scădea riscul de boli cardiovasculare prin reducerea cantității totale de colesterol din organism. Conținutul de magneziu și calciu imbunătățeste activitatea sistemului circulator având efecte beneficie în reglarea nivelului tensiunii arteriale, pe care o echilibrează; consolidează vasele de sânge, reglează metabolismul lipidelor, coagularea și formarea sângelui. În același timp, luteina și vitaminele B6 și B9 mențin arterele sănătoase și reduc riscul de arteroscleroză, rețin dezvoltarea reumatismului și a bolilor cardiovasculare.

4. Stabilizează nivelul hormonal

Mai este supranumit și „leguma femeilor” pentru că asigură metabolizarea optimă a hormonilor. Broccoli conține un compus vegetal numit indol-3-carbinol (I3C), care acționează ca un estrogen vegetal și poate ajuta la echilibrarea hormonilor prin reglarea nivelului de estrogen. Acesta pare să influențeze metabolismul estrogenului, schimbându-l potențial la o compoziție mai favorabilă fiind esențial pentru sănătatea sistemului reproducător feminin și menținerea densității osoase, dar și pentru prevenirea diabetului.

Postări asemănatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.