Două școli în proiectul-pilot de transport elevi cu circuit închis

0
603
school bus
school bus

„Traficul din Cluj este grav afectat de către părinții care își transportă copiii la școli, mai ales în centru. Propun implementarea unui proiect de autobuze/microbuze școlare cu circuit închis, în cooperare cu toate școlile, iar copiii să fie luați din cea mai apropiată stație de locuința acestora. După-masă, la fel, copiii să fie transportați către locuințele lor. Monitorizarea transportului se va face printr-o aplicație”, a scris Cristina Roman, pe bugetareparticipativă.ro.

Acest proiect a strâns 217 voturi în faza a doua a procesului de bugetare participativă derulat de municipalitate, suficiente pentru a câștiga. Ideea Cristinei Roman se implementează chiar mai devreme decât spera autoarea. Mai exact, din aprilie, asigură inspectorul școlar general Valentin Cuibus. Două școli vor beneficia în prima fază: „Nicolae Bălcescu” și „Avram Iancu”.

S-a dorit ca proiectul să pornească la începutul semestrului al doilea, în februarie, însă în final a fost aleasă luna aprilie, pentru că la Compania de Transport Public (CTP) se așteaptă livrări de vehicule noi. CTP va primi până în martie 11 autobuze electrice și este în procedură de cumpărare a zece minibuze. Acestea urmau să fie folosite pentru străzile înguste și greu accesibile din cartiere, dar se vor potrivi la fix și pentru transportul elevilor.

„Există o discuție între Inspectoratul Școlar Județean, Poliția Locală și CTP pentru implementarea acestui proiect. Copiii urmează să fie luați de mașini din cartiere, pe zone. Probabil cu microbuze, pentru că autobuzele s-ar putea să nu încapă pe toate străzile. Am cerut învățătoarelor să facă lista cu adresele reale ale elevilor; facem abstracție de adresele de flotant, care au avut valoare, potrivit legii, doar în ziua înscrierii copiilor. După ce vom avea listele, vom vedea cum vom proceda. Dacă va fi nevoie, probabil că vor fi ridicați copii și din Florești”, a spus Valentin Cuibus. Inspectorul școlar general a precizat că la „Racoviță” sau „Șincai” nu va fi necesară întroducerea acestor autobuze, întrucât directorii au fost de acord cu fazarea începerii orelor de curs, dar și pentru că la aceste școli clasele 0-4 au fost mutate în sedii secundare.

Părinții sau bunicii nu vor avea voie să urce în autobuzele școlare. Copiii vor fi însă supravegheați de un reprezentant al Poliției Locale.

Și în prezent există linii CTP pentru elevi, care pleacă la 7.20 din cartiere și revin după ora 14. Compania nu a reușit până acum să împiedicii adulții, cu sau fărăr copii în grijă, să circule cu aceste autobuze. „Trebuie să se deosebească la culoare. I-am spus domnului Neag (n.r. Liviu Neag, directorul CTP) să vopsească autobuzele pentru elevi în galben sau altă culoare, ca lumea să știe și să nu se urce în ele”, spunea, luna trecută, primarul Emil Boc.

CITAT
„Școlile din Cluj trebuie să facă o contorizare a elevilor pe cartiere și să stabilească traseele autobuzelor/microbuzelor astfel încât aria de acoperire să fie cât mai mare. Părinții trebuie instruiți și convinși că această variantă aduce îmbunătățiri traficului din Cluj. Propun o închiriere a 7 autobuze/microbuze de la CTP, accesul să se facă automatizat printr-un card, iar abonamentele să fie parțial sau total subvenționate de primărie”
Cristina Roman, pe bugetareparticipativă.ro