EXCLUSIV: Trei oferte pentru 60 de autobuze. Cu ce vom circula, la Cluj

0
1387

Trei societăți au depus oferte pentru cea mai mare licitație din istoria Companiei de Transport Public (CTP).  Este vorba despre Mercedes, Karsan și BMC.  Atribuirea a fost programată inițial în 2 noiembrie, a fost ulterior mutată pe 24 noiembrie, apoi pe 4 decembrie, pentru ca în cele din urmă să aibă loc în 14 decembrie. Amânările au fost cauzate de faptul că BMC a depus o contestație la CNSC (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor), care i-a dat dreptate. BMC a atacat caietul de sarcini, considerând o discriminare faptul că s-a cerut expres punte față independentă.

Ofertele sunt acum în procedură de analiză, la sediul companiei.

Cea mai  mare licitație din istoria CTP presupune cumpărarea a 60 de autobuze scurte. Valoarea estimată a contractului este de 63,3 milioane de lei, adică aproape 14 milioane de euro. Banii vin din creditul de 20 de milioane de euro contractat de la Raiffeisen Bank şi garantat de Primăria Cluj-Napoca.

Urmează să fie cumpărate autobuze moderne, scurte, de 12 metri. Conform caietului de sarcini, ponderea cea mai mare din ofertă o are preţul, 60%. Consumul de combustibil şi perioada de garanţie au pondere de câte 10%, capacitatea de transport a persoanelor contează în proporţie de 8%.

KARSAN. Karsan Otomotiv Sanayii ve Ticaret A.Ş. esteun producător de autobuze din Bursa, Turcia. Societatea a fost fondată în 1966 Karsan fabrică MenariniBus Citymood.

karsan-citymood-12m

BMC. Firma ilfoveană BMC Truck & Bus a început în 2014 procedurile pentru fabricarea şi omologarea la Registrul Auto Român a autobuzului propriu, după ce anterior fusese doar distribuitor unic pentru producătorul turc BMC. La Ciorogârla se fabrică autobuzul Eurobus Diamond.

bmc eurobus

MERCEDES. Brandul german Mercedes Benz nu are nevoie de nicio prezentare. Autobuzele sunt produse în Germania, la Mannheim, dar și în Franța, Spania sau Turcia. Cel mai nou model de 12 metri se numește Bluetec 6. Există și varianta scurtă de la Conecto. Nemţii de la Mercedes au câştigat și licitaţia pentru furnizarea a 15 autobuze articulate, organizată de CTP anul acesta. Vehiculele Conecto lungi vor fi furnizate până în martie 2018.

Mercedes Conecto

Surprinde absența de la licitație a unor societăți care au mai livrat autobuze Clujului. Briari’s, reprezentant Iveco, societate care a livrat CTP zece autobuze scurte în 2015, sau Solaris, care a trimis Clujului 40 de autobuze articulate și a mai câștigat atribuirea pentru un acord-cadru de maximum 30 de autobuze electrice.

Licitaţia pentru 60 de autobuze nearticulate este „urmaşa” uneia pentru 50, a cărui rezultat a fost anulat de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), apoi şi de instanţă. Mercedes fusese declarată drept câştigătoare a atribuirii din luna mai 2017.