Unul dintre proiectele câştigătoare ale campaniei de bugetare participativă iniţiată anul acesta, în premieră, de Primăria Clujului este „Autobuze-microbuze şcolare cu circuit închis”.

„Traficul din Cluj este grav afectat de către părinţii care îşi transportă copiii la şcoli, mai ales în centru. Propun implementarea unui proiect de autobuze/microbuze şcolare cu circuit închis, în cooperare cu toate şcolile, iar copiii să fie luaţi din cea mai apropiată stație de locuința acestora. După masă, la fel, copiii să fie transportaţi către locuinţele lor. Monitorizarea transportului se va face printr-o aplicaţie”, a scris Cristina Roman, care a propus un buget de 100.000 de euro.

În acest moment, Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca are linii din cartiere către centru de transport pentru elevi. „Nu sunt eficiente”, a spus primarul Emil Boc, la Realitatea FM. El a declarat că i-a cerut directorului CTP să elaboreze o nouă strategie. „I-am transmis domnului Liviu Neag că trebuie regândită strategia. Până la sfârşitul anului aştept să vină cu soluţii. În primul rând, autobuzele pentru elevi trebuie să aibă o culoare diferită, cum e în alte ţări.

Dacă îl vezi că e galben, din start nu te repezi. Am cerut şi o situaţie a numărului de copii care merg la şcoli din cartiere, Poliţia Locală o are deja. Trebuie văzut şi cum procedăm cu părinţii, pentru că dacă fiecare copil este dublat de un părinte, soluţia nu va mai fi atât de eficientă. Poate reuşim să avem un responsabil de la şcoli care să îi aştepte. Va ajuta traficul. Dacă sunt 30 de copii în autobuz, înseamnă că sunt cu 30 de maşini mai puţin în trafic”, a declarat Boc.

Cristina Roman a vorbit şi despre o aplicaţie de telefon prin intermediul căreia şoferul şi părinţii să poată schimba informaţii, dar primarul crede că acest lucru nu este posibil. „Sunt 20.000 de abonamente gratuite pentru elevi în Cluj. Va fi foarte greu pentru şoferi să ţină legătura cu 20.000 de părinţi”, a spus edilul-şef.