Planuri de renaștere a ansamblului rezidențial Tower Park, din Mănăștur. Tot ce începe cu „a fost odată” trebuie să aibă un final fericit, nu-i așa? Un grup internațional de investitori, din care face parte Mihai Chezan, în asociere cu Dorin Bob, este decis să termine proiectul spectaculos început acum zece ani.

Banii pentru restart sunt pregătiți, dar există momentan un impediment: faptul că terenul este în litigiu. Procesul dintre Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) și firmele care au demarat proiectul, în 2007, încă nu s-a încheiat. Universitatea este cea care a concesionat pământul pentru proiect, iar acum vrea să reintre în posesia lui. Specialiștii întrevăd aici o situație ca într-o problemă de logică: USAMV ar putea avea de pierdut dacă va câștiga procesul. Pe masă există o înțelegerea amiabilă, care se poate dovedi cea mai înțeleaptă decizie.

Mai există un aspect, poate cel mai important. Sunt circa 100 de oameni care au plătit avansuri pentru apartamente în Tower Park. Singura lor șansă de a-și recupera banii este aceea ca proiectul să fie terminat.

Acestea sunt, în ordinea relevanței, semnele de exclamație ale situației: OAMENII, PROIECTUL, LITIGIUL! Le luăm pe rând, dar într-o ordine cronologică.

„Ansamblul ar putea deveni o emblemă a orașului”

Proiectul din partea de nord a Mănășturului a fost demarat în urmă cu zece ani, când USAMV a încheiat un contract de asociație în participațiune cu o firmă privată, care se numea Tower SRL. Această societate urma să construiască un hotel pentru universitate, între OMV și fostul magazin Billa, cu ieșire la Calea Florești; la schimb, putea să ridice un ansamblu rezidențial pe un teren generos, aflat ceva mai departe de stradă. Întregul spațiu era cel pe care, în trecut, funcționau halele agricole din Mănăștur ale universității clujene.

Primăria i-a dat voie investitorului să viseze înalt: trei dintre blocurile autorizate urmau să aibă 18 etaje. Povestea este lungă, dar, prescurtat, firma a început proiectul din bani proprii și din avansurile unor clienți, a solicitat un credit de la o bancă pentru a putea continua, apoi a venit criza și totul s-a blocat. A urmat insolvența, apoi falimentul. Iar după faliment au apărut procese, neîncheiate nici astăzi.

Tower SRL era controlată de omul de afaceri Mihai Chezan, un român stabilit încă din 1995 în Statele Unite ale Americii. Despre Chezan s-a scris că este un „țepar”, un reprezentant al „mafiei penticostale” și multe altele. Adevărul este însă altul. Româno-americanul de 45 de ani, creștin ortodox, este doar unul dintre numeroșii dezvoltatori imobiliari care nu au estimat corect magnitudinea crizei. Și-a investit banii din Statele Unite în betoanele de acasă și a avut o poartă deschisă la o bancă. Unda de șoc pornită de la Lehman Brothers a pus lacătul pe seiful băncii din România și i-a suflat de sub nas 45 de milioane de euro, cu care ar fi dus proiectul la final, fără emoții, scandaluri și procese.

Chezan dorește acum să readucă la viață proiectul din Mănăștur, ca o datorie față de persoanele care au plătit avansuri și care nu și-au mai recuperat banii. Antreprenorul a atras acum la Cluj un fond de investiții american și s-a asociat cu un dezvoltator imobiliar respectat în oraș: George Dorin Bob, de la Studium Green.

„Îmi doresc să văd construit ansamblul din Mănăștur, care ar putea deveni o emblemă a orașului. Am venit în 2007 cu know-how de la Chicago; știu cum să construiesc blocuri cu apartamente elegante, cu lifturi încăpătoare, cu facilități de relaxare, la prețuri accesibile. Aveam planuri mari, pe care le consider amânate de criză, nu anulate. După oprirea proiectelor, am căutat numeroase soluții de mediere și de rezolvare a litigiilor, cu USAMV și cu persoanele care au semnat ante-contracte, pentru a putea continua. Acum am adus investitori din Statele Unite, m-am asociat cu prietenul meu George Dorin Bob, un om de afaceri serios, și sunt convins că vom face, împreună, la Cluj, locuințe ca peste ocean”, a spus Chezan.

Ce propuneri a făcut Tower SRL către USAMV

Până să vedem proiectul, avem în față litigiul: USAMV vs Tower SRL, devenită între timp Clark International. Procesul a primit un verdict la Tribunalul Cluj și s-a ajuns la Curtea de Apel, unde judecata este deocamdată suspendată.

USAMV cere să primească terenul înapoi și să fie dărâmate construcțiile edificate în urmă cu zece ani. Din păcate, oricât de contradictoriu ar suna, universitatea ar pierde dacă ar câștiga acest proces. Explicația este că USAMV se judecă în prezent cu o firmă aflată în faliment; instanța poate dispune demolarea construcțiilor și chiar penalități, dar nu are cine să ducă lucrurile la îndeplinire. Iar demolarea costă sute de mii, poate chiar milioane de euro, pe care – până la urmă – universitatea le-ar putea suporta din propriul buget. De păstrat, nu le poate păstra, întrucât acestea nu îi aparțin; au fost ridicate, în limbaj juridic, de un constructor de bună credință. Cu siguranță că și juriștii USAMV au sesizat riscurile la care se expune universitatea și că terenul de pe Calea Florești este, de zece ani, un activ toxic, care nu produce niciun ban.

Am discutat cu Mihai Ielciu, avocatul Tower SRL în procesul cu USAMV. L-am întrebat dacă s-a căutat o înțelegere amiabilă cu universitatea și dacă există propuneri pe masă pentru stingerea litigiului. „A existat o întâlnire cu conducerea USAMV. Am propus atunci universității mai multe variante, respectiv: plata unei sume de bani necesare terminării de către un constructor ales de USAMV a hotelului (conform contractului inițial, în urmă asocierii USAMV trebuia să primească construcție cu destinația hotel) sau plata unei sume de bani pentru achiziția terenului sau dreptului de folosință a terenului. Avem acum un nou set de propuneri, pe care nu am apucat încă să le prezentăm universității: terminarea hotelului și predarea acestuia în schimbul terenului, plata unei sume fixe pentru proprietatea asupra terenului sau plata unei concesiuni anuale pentru drept de folosință a terenului”, a spus Ielciu.

Au plătit avansuri și speră ca ansamblul să fie, în sfârșit, terminat

Cele mai importante, până la urmă, sunt persoanele care au semnat ante-contracte, acum zece ani, și care au plătit atunci avansuri de zeci de mii de euro. În total sunt circa 100. Plata avansului este o practică pe piața imobiliară și în prezent, iar banii aceștia au fost investiți tot în construcția blocurilor.

Un proces câștigat de universitate ar mai însemna și ca acești 100 de oameni să își ia adio, definitiv, de la banii pe care i-au achitat. Dorin Bob, Mihai Chezan și grupul de investitori s-au obligat față de aceștia să le ofere apartamentele exact așa cum a fost stabilit în 2007-2008, fără să se ascundă în spatele falimentului Clark International (ex-Tower SRL). „Blocul A, în care au oamenii apartamente, va fi primul terminat”, asigură investitorii.

Pe rol există un proces de înșelăciune, în care Mihai Chezan se află în postura de inculpat. „Acest litigiu penal nu este decât „bucla” juridică pe care clienții antecontractanți au trebuit să o facă pentru a-și proteja dreptul comercial pierdut în urma unor proceduri juridice conform cărora activele dezvoltatorului inițial au ajuns într-o firmă, iar clienții au rămas într-o altă firmă”, a explicat Mihai Chezan.

Iată și detaliile acestui proces: când a promis creditul, banca a cerut ca Tower SRL să fie împărțită în două firme distincte (au fost numite Sterling Business Center și Sterling International Development); când a venit criza, ambele au intrat în insolvență, iar judecătorul a decis ca activele să fie mutate pe o societate, iar pasivul să rămână pe o alta; așa s-a ajuns ca oamenii să aibă ante-contracte cu o firmă care nu mai deținea active. Deși a fost o decizie a unui judecător sindic, cumpărătorii l-au dat în judecată pe Chezan. Iată însă că procesul acesta își va pierde obiectul în momentul în care clienții își vor primi apartamentele. Contextul imobiliar actual i-ar putea ajuta chiar să facă și un mic profit, în caz că vor dori să vândă.

Am vorbit cu doi dintre clienți, iar aceștia sunt cei mai mari suporteri ai terminării blocurilor din ansamblul Tower Park. „Eu am fost la procesul dintre USAMV și Clark International și chiar am cerut să fac o intervenție. Am cerut să nu se demoleze și să se continue proiectul, numai asta ne-ar avantaja, altceva nimic”, a spus Veronica Cohut, reprezentanta persoanelor care au plătit avansuri.

Declarația unui alt domn s-ar putea sumariza printr-o replică celebră din filmul Jerry Maguire, „Show me the money!”. „Dacă investitorii le-ar putea dovedi celor de la USAMV că pot termina proiectul, cred că cei de la universitate vor dori să se scape de această situație. Asta e singura problemă și pentru noi, cei care am plătit avansul, și pentru USAMV, și pentru toată lumea”, a declarat și Andrei Tupiță.

Mihai Chezan le-a transmis un răspuns cumpărătorilor. „Când am vorbit cu semnatarii ante-contractelor, mi-au cerut să mă asociez cu un partener local credibil, cu care să poată vorbi. I-am ascultat. Așa a intrat în afacere Dorin Bob, care e clujean, e credibil, construiește blocuri importante în oraș. Dorin a garantat personal aducerea în asociere a patru milioane de euro, o sumă mai mult decât suficientă pentru terminarea blocului A. În plus, garantăm și cu alte proiecte, care sunt în desfășurare, cum ar fi Park Lake, de lângă Iulius Mall, la care sunt personal asociat”, a menționat Chezan.

Proiectul Tower Park este compus din patru blocuri-turn, cu un total de 475 de apartamente, 18.000 mp de spaţii comerciale şi de birouri, respectiv un hotel de trei stele. Cum precizam, hotelul ar urma să aparțină USAMV.