Trenul devine mijloc de transport local, la Cluj

0
451

Primarul Clujului, Emil Boc, a dezvăluit că s-au pornit studii pentru utilizarea coridorului căii ferate. Altfel spus, trenul ar urma să devină un mijloc de transport local, care să lege Baciu de aeroport și aeroportul de Jucu. Mai mult, se caută o modalitate de realizare a unei ramificații a căii ferate către Florești.

„Este un proiect pe care îl analizăm. Am discutat cu asociația metropolitană să pornească un studiu de prefezabilitate la nivel metropolitan, pentru că sunt mai mult unități administrativ-teritoriale în proiect. Există o echipă de experți, care au venit și chiar au creionat o propunere de proiect în sensul acesta, cu implicație pe dezvoltarea economică. Vă dați seama cum se va dezvolta zona aceea de nord a orașului. Vom urmări ca tramvaiele să fie compatibile cu șinele de cale ferată. Problema de a găsi ramificația spre Florești și am înțeles că nu e imposibil; e important ca Floreștiul să fie prins în proiect”, a explicat Emil Boc. Acesta a subliniat că acesta este un proiect pe perioadă medie pentru Cluj și că, pe termen scurt, principalul proiect de mobilitate rămâne centura metropolitană, despre care a discutat personal săptămâna trecută cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Boc a reevaluat practic acest culoar, pe care anul trecut considera că nu se va putea circula intern. „Dacă am spus asta, am greșit. Atunci înțelesesem că CFR se opune, că nu vrea să fragmenteze cursele naționale și internaționale cu unele locale. Compania a avansat însă din punct de vedere tehnologic, nu se ma schimbă macazul cu mâna”, a spus primarul Clujului.

În luna iunie, CNCF CFR dădea un răspuns website-ului clujean de transport Linia9.ro, în care se arăta disponibil la crearea unor linii interne.

CNCF CFR a venit atunci cu două propuneri: legătură feroviară cu trenuri expres, între cele două parcuri industriale Tetarom 1 -Baciu şi Tetarom 3 – Jucu, respetiv legătură directă pentru publicul călător între Aeroportul Internaţional Cluj Napoca şi staţia CF Cluj Napoca Est. Este nevoie însă de o colaborare între CFR și administrațiile locale, pentru realizarea de lucrării, respectiv puncte de oprire, stații sau pasarele, ceea ce înseamnă sume importante de bani, din fonduri europene sau de la buget local/național.

Iată pe larg punctul de vedere al CNCF CFR referitor la situația de la Cluj: „O condiţie de bază pentru continuarea dezvoltării economice în zona metropolitană Cluj – Napoca este asigurarea accesibilităţii în zona parcurilor industriale şi dincolo de limitele municipiului Cluj-Napoca, prin dezvoltarea/modernizarea/combinarea infrastructurii de acces rutier, feroviar, aerian. Pentru legăturile funcţionale între zonele industriale din zona metropolitană şi dezvoltarea intermodalităţii de transport (feroviar, auto, aerian), din punctul de vedere al căii ferate s-au identificat următoarele posibilităţi:
legătură feroviară cu trenuri expres, între cele 2 parcuri industriale Tetarom 1 -Baciu şi Tetarom 3 – Jucu; legătură directă pentru publicul călător între Aeroportul Internaţional Cluj Napoca şi staţia CF Cluj Napoca Est.
Raportat la situaţia existentă a infrastructurii feroviare de pe raza SRCF Cluj, pentru realizarea acestor obiective sunt necesare următoarele lucrări:
– distanţa pe calea ferată între cele 2 parcuri industriale este deservită de un număr de 5 staţii CF, respectiv Baciu, Cluj-Napoca, Cluj-Napoca Est, Apahida, Jucu; (staţia CF Apahida este nod feroviar a liniilor magistrale 300 şi 400), însă funcţie de solicitările operatorilor economici din zonă se pot înfiinţa PO (puncte de oprire) sau halte CF dotate cu peroane acoperite, iluminat public;
– cu excepţia staţiei CF Cluj-Napoca toate staţiile mai sus enumerate necesită o serie de lucrări de reparaţii/amenajări/modernizări pentru optimizarea confortului;
– asigurarea accesului pentru publicul călător între Aeroportul Internaţional Cluj Napoca şi cea mai apropiată staţie CF prin construcţia unei pasarele acoperite, eventual dotată cu scări rulante şi benzi transportoare (soluţie coroborată cu proiectul deja iniţiat de autorităţile Judeţului Cluj privind ,,Dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri si marfa la Aeroportul International Cluj-Napoca”).
Realizarea acestor obiective este condiţionată de colaborarea în parteneriat cu autorităţile administraţiei locale şi judeţene şi nu va fi posibilă fără susţinerea subvenţiei de la bugetul de stat şi sprijinul financiar cu fonduri ale U.E. (…) Menţionăm că pe ruta Cluj Napoca – Cluj Napoca Est (aeroport) trenurile pot circula cu viteza maximă de 120 km/h”.

DECLARAȚIE
„Direcţia pe care s-ar putea instaura un metrou este deja mobilată cu o cale ferată pe care nu o folosim. Există calea de transport, dar nu avem echipament şi nu avem staţiile. De ce să facem o altă cale ferată? Dacă am fi în Olanda, ar fi absolut logic, s-ar fi întâmplat deja. Aceasta este, evident, calea cea mai sustenabilă, mai uşoară, mai rapidă de folosit; vorbim despre o infrastructură care există şi care este protejată. Investiţiile care ar trebui făcute, tot reglajul cu „Mersul trenurilor”, este de „n” ori mai simplu de realizat decât să construieşti o cale ferată într-un tub sub pământ. O investiţie imediat de folosit cu eforturi minime”.
Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România