Clujul va avea METROU. Pașii de urmat

0
423

Clujul va avea metrou în 10-15 ani, crede primarul Emil Boc. Acesta a declarat marți, în exclusivitate la Realitatea FM, că a comandat un studiu de prefezabilitate care va arăta traseul pe care trebuie să îl urmeze calea subterană de transport și care ar urma să fie costurile.

„Noi am decis să pornim un studiu de prefezabilitate, care ne va arăta traseul pe care trebuie să îl urmeze, care sunt costurile și ce modalități de finanțare există. Valoarea este destul de ridicată, de domeniul sutelor de milioane de euro. Bugetul Clujului nu își permite momentan să acopere o asemenea investiție. Noi rămânem în fiecare an cu mai puțin de 100 de milioane de euro pentru investiții. Noi facem studiile necesare, după aceea se pregătește schema financiară pe 25-30 de ani. Va exista o etapizare: începem cu un tronson, apoi cu al doilea, astfel ca în 10-15 să avem metrou la Cluj”, a declarat Boc.

Primarul se gândește că linia de metro să lege inițial Floreștiul de Apahida, apoi se poate gândi și o continuare a proiectului.

„Despre metrou discutăm de multă vreme în Primărie. Este soluția pentru Clujul celor 500.000 de locuitori. Avem 324.000 de locuitori, mai sunt 100.000 de studenți, vreo 50.000 de oameni în Florești, suntem în creștere. Peste 10 ani nu vom putea evita discuția despre metrou. Clujul merge în această direcție, dacă nu facem noi metroul, îl va face altcineva”, a spus primarul, în exclusivitate, la Realitatea FM.

Edilul șef afirmă că, în acest fel, Clujul ar putea avea mai multe zone pietonale și mai multe piste de biciclete, pentru că se va ridica presiunea de pe arterele din centru. „Vă dați seama, clujenii ar face din cartiere până în centru cel mult 7 minute”, a mai subliniat Emil Boc.

Ideea metroului este veche, la Cluj. A apărut pe vremea lui Gheorghe Funar, iar în 2016 a fost readusă în prim-plan de candidatul la primărie Octavian Buzoianu. Specialiștii au păreri diferite: unii consideră că metroul nu își are rostul, la Cluj, alții afirmă că aceasta este unica soluție pentru a scăpa de ambuteiajele din trafic.
DECLARAȚIE
„Clujul este și va fi pentru mult timp de aici înainte un oraș-magnet. Oamenii sunt atrași de Cluj, suntem pe primul loc între orașele din țară ca atractivitate, iar mulți dintre studenții care studiază în oraș decid să rămână aici. Ești un magnet, începi să fii atractiv și pentru românii din străinătate care vor să vină acasă. Acest fenomen se va accelera. Clujul va deveni o adevărată metropolă. La 400.000 de locuitori nu îți trebuie metrou, nu cred că sunt orașe din lume care au metrou la o populație de acest nivel, dar dacă treci de 500.000 spre un milion devine necesar. Sunt orașe de asemenea mărime care își asigură mobilitatea urbană prin metrou. Execuția unui tunel de metrou este acum mult mai facilă, au apărut utilaje avansate. La Londra și New York sunt deja câte trei nivele de linii de metrou subterane, una sub cealaltă”.
Emil Boc, primarul Clujului