Polonezii de la Solaris au câștigat licitația pentru autobuze electrice organizată de Primăria Cluj. Municipalitatea ar fi trebuit să anunțe câștigătorul cel târziu până în 4 iulie, dar a făcut-o, pe pagina de Facebook a primarului Emil Boc, abia în 11 iulie. Teoretic, numele firmei era cunoscut de mai bine de o lună, dar primarul a spus că așteaptă o semnătură de la Ministerul Finanțelor.

„Azi am semnat acordul cadru privind achiziționarea a 30 de autobuze electrice. Primele 11 autobuze electrice vor fi livrate, potrivit contractului, în maxim 9 luni de la semnarea contractului subsecvent (cel târziu martie 2018). Banii pentru aceste 11 autobuze provin din fonduri elvețiene (85%) și buget local (15%). Următoarele 19 autobuze urmează să fie achiziționate din fonduri locale și europene”, a informat primarul Emil Boc, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit edilului, autobuzele au o capacitate de 78 de locuri, sunt dotate cu wifi, camere video, aer condiționat și platformă joasă pentru persoane cu dizabilități. Au o garanție de 5 ani, costurile de mentenantă și piese de schimb fiind asigurate de firma câștigatoare, Solaris. De asemenea, autobuzele au o autonomie de 105 km și vor fi încărcate în 13 stații lente și rapide. Încărcarea lentă durează 6 ore, iar cea rapidă 10 minute. Prețul unui autobuz electric este de aproximativ 500.000 euro.

Solaris a mai livrat Clujului 40 de autobuze articulate diesel, care circulă de un an și jumătate pe străzile orașului. De asemenea, este una dintre firmele descalificate la licitația Companiei de Transport Public pentru cumpărarea a 50 de autobuze scurte.