Cum se va schimba traficul din Cluj. Termen: cinci ani. „Cowboy-ul” Boc

1
630

Clujul este un oraş în dezvoltare. Are mulţi IT-işti şi a luat-o timid pe drumul digitalizării, are festivaluri/evenimente şi începe tot mai puţin timid să atragă turişti. O arie bine definită din centrul municipiului a devenit europeană, deşi cartierele au rămas nu doar la periferia continentului, ci şi într-un alt timp. Şi ne oprim în Someşeni, nu mergem până în Dallas sau Pata Rât. Contabilizăm paşi înainte, deşi nu sunt de acord cu opinia primarului că mediul antreprenorial, universităţile şi administraţia trag egal la căruţă. Aş spune chiar că administraţia e undeva prin spatele căruţei, dar are bunăvoinţă.

Din păcate, pe străzile din Cluj se circulă cu o dificultate tot mai evidentă, ceea ce i-a înrudit pe clujeni cu şoferii şmecheri din Bucureşti. Grosolănia şi-a făcut apariţia pe arterele oraşului; avem şi claxoane, chiar dacă un pic mai rare decât în capitală. Injuriile nu se pun, chiar şi un preot mi-a mărturisit că a păcătuit verbal între Eroilor şi Piaţa Mihai Viteazu. Semnul că ne-am pierdut complet bunul simţ în trafic va fi dat de primul automobil care se va folosi de culoarul creat de ambulanţe. Mai la sud e o practică. Traficul haotic poate anula paşii înainte făcuţi de oraş; este capabil inclusiv să alunge investitori. Am cunoscut oameni de afaceri îngrijoraţi de posibilitatea aceasta.

S-a vorbit despre centuri ocolitoare, dar se pare că aşteptăm zadarnic banii de la Uniunea Europeană pentru drumul care ar urma să lege Gilăul de Sânnicoara. Nu e vina municipalităţii, care şi-a făcut treaba, ci a Guvernului. Dar chiar dacă ne-am apuca azi de centură, ea ar încinge oraşul abia peste 4-5 ani. Asta în timp ce traficul ne mănâncă ore de viaţă şi ieri, şi mâine. Soluţiile pentru 2017 ar fi trebuit gândite încă de acum zece ani.

Marii arhitecţi ai Clujului au părut înţeleşi când i-am întrebat care e soluţia. Administraţia locală va face atât cât va putea, nu foarte mult; mai departe, problema traficului rutier este problema fiecăruia dintre noi, spun ei. „Situaţia se va rezolva prin schimbarea mentalităţii noastre”, a declarat Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România. „Ţările occidentale s-au confruntat cu aceeaşi chestiune, în urmă cu mulţi ani. Şi nu au avut încotro, şi-au schimbat obiceiurile privind mobilitatea. O vom face şi noi. Estimez că procesul acesta va dura cam cinci ani”, a afirmat şi Eugen Pănescu, unul dintre autorii proiectului care a modificat faţa Pieţei Unirii.

Nu vă grăbiţi să îi înjuraţi. Mai bine aşteptaţi câţiva ani. S-ar putea ca după 2020 să vă treziţi mergând la serviciu cu autobuzul, cu un scuter, cu o bicicletă, cu autobuzul sau chiar pe jos. Unii o fac deja. Administraţia locală nu are baghetă magică, oricât ar spera şoferii. Până să construiască centură, Primăria poate că ar trebui să pregătească spaţii park&ryde, piste de biciclete sau garaje pentru vehicule pe două roţi.

Este însă limpede că cei cinci ani (că vor fi trei, că vor fi zece, depinde tot de noi) nu vor trece lin, ci cu mulţi nervi, cu multă energie negativă. Nimeni nu se dezvaţă uşor. Emil Boc are o imagine apretată, dar şi-o va vedea probabil şifonată până vom renunţa la volan. E mai uşor să spui „ăia care trebuie să facă şi nu fac” decât „cum pot eu să mă adaptez”. Nu zic neapărat că traficul va schimba primarul, dar sunt convins că îi va zgălţâi serios scaunul actualului edil-şef. Va fi ca un cowboy călare pe taur şi va trebui să reziste nu opt secunde, ca la rodeo, ci trei ani, cât i-a mai rămas din mandat.

Acum să nu credeţi că primarul, politician versat, nu îşi dă seama ce îl aşteaptă. De aici şi perdeua de fum cu introducerea metroului, menită să detensioneze puţin situaţia. „Suntem aici să căutăm soluţii pentru tine”. Cam asta spune mesajul venit de la municipalitate în această perioadă. Vă e clar că nu vom călători viaţa asta cu metroul la Cluj, nu-i aşa? Mesajul cu trenul subteran stă în acelaşi buchet cu cele despre digitalizare, festivaluri, asfaltări, campionate de gimnastică, orice care poate face lumea să uite frustrările de la volan şi să se simtă norocoasă că trăieşte la Cluj.

Norocul de a trăi la Cluj înseamnă şi ghinionul de a ne pierde multe ore de viaţă în trafic. Avem la dispoziţie cinci ani, poate trei, poate zece, să ne adaptăm.

Acest editorial a fost publicat şi pe ziuadecj.ro

1 COMENTARIU

  1. Estimez ca la ritmul haotic in care se construieste si se muta lumea in cluj din judetele invecinate in 3 ani de zile si sa vrem nu o sa mai putem circula prin oras, indiferent la ce ora s-ar intampla asta, dar asta nu-i preocupa pe cei care dau autorizatii de constructie fara a se asigura ca este infrastructura dar cand ii va preocupa va fi prea tarziu – ca doar si ei „folosesc” circulatia din oras indiferent cati bani au bagat in buzunare sau ce masina au. Cat despre circulatia alternativa nici nu incape vorba, eu ca biciclist si sofer cand sint in masina incerc sa feresc biciclistii care majoritatea circula haotic si imprevizibil pe carosabil iar cand sint pe bicicleta imi risc viata zilnic in zonele unde nu sint piste. Pana sa ajungem la nivelul unui oras ca si Amsterdamul pe care l-am vizitat recent, unde prioritatea e asa 1- bicicleta si pistele f late din oras, 2-pietonii care nu au ce cauta pe piste si in ultimul rand masinile care sint doar cateva intr-un oras de 800 de oameni si 1,4 milioane de biciclete, oricum ce imi racesc gura de pomana: sintem la ani lumina de orice oras civilizat.

Comments are closed.