Sfaturi de weekend: Paradisul saunelor şi masajelor; un Hajdu fără aglomeraţie

0
728

Zilele libere de 1 Iunie + Rusalii au trimis în vacanţă 130.000 de români, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc. 50.000 au mers la mare, 20.000 la munte. Alte câteva mii – în special transilvănenii – au ales să facă baie în apă termală, la Felix sau peste graniţă. Ungaria este un paradis al apelor termale, iar maghiarii se pricep să facă turism mai bine decât noi. Nu e de mirare că o parte dintre compatrioţi sar gardul când au timpul şi banii necesari.

Poate aţi văzut fotografii de la Hajduszoboszlo sau de la Gyula din mini-vacanţă. Aqualand-urile apar mari şi colorate, apa – albastră şi primitoare, dar şi lumea era din belşug. S-a stat la rând la tobogane ca la parizer, pe vremuri, şi fiecare turist putea să pleoscăie apa pe o suprafaţă cât antebraţul. Aceeaşi poveste şi dincoace de vamă, la Felix.

Nu e nimic rău cu aglomeraţia, dacă îţi place. Nici cu Hajdu, nici cu Gyula, nici cu Felix, care – by the way – începe să concureze cu staţiunile de peste graniţă. Vreau să vă propun însă un loc unde chiar se poate înota şi unde toboganul nu este folosit la foc continuu. Nu se face petrecere cu spumă, nu se dansează zumba în piscină, iar muzica nu este dată la maximum. Aţi înţeles, este mai degrabă o ofertă 35+. O propunere de relaxare după săptămâni agitate la birou.

20170603_084338

Locul se numeşte Kissujszallas, tot în Ungaria, la cam 100 de kilometri de Borş. În incinta complexului balnear se găsesc un hotel de trei stele cu 30 de camere, şapte piscine, dintre care una de dimensiuni olimpice, o zonă de tratament şi una cu diverse saune.

20170603_092741

Piscina olimpică din exterior are temperatura cuprinsă între 23 şi 27 de grade; cea mai redusă ca dimensiuni, din interior, este prevăzută cu un tobogan, iar apa are 28-30 de grade Celsius. Există însă şi bazine cu apă de peste 30 de grade, în special pentru cei care doresc să îşi trateze diverse afecţiuni (ale articulaţiilor, coloanei vertebrale, picioarelor), precum şi două bazine pentru copii. Turiştii pot practica şi diverse sporturi, în special volei şi fotbal pe plajă, iar spaţiul verde din jurul bazinelor este uriaş.

20170602_163133

Kissujszallas nu şi-a propus să fie un loc de poveste, ci un paradis al iubitorilor de saună şi masaj. Există saune de interior şi de exterior, uscate şi umede, mai fierbinţi şi mai puţin fierbinţi. Maeştrii în saună organizează programe tematice, variate şi pline de surprize pentru amatorii acestui tip de detoxifiere. Oferta de masaj este şi ea extrem de variată. Se pot face masaje cu miere şi palincă, cu ulei de boia sau cremă de ciocolată, cu jet de apă, terapie de vacuum şi reflexoterapie. Vedeta este Cada Caracalla, care promite relaxare totală cu terapie prin lumină şi masaj.

20170602_162517

L-am întrebat pe managerul complexului, Varga Zsolt, când e mai aglomerat. “În weekend vine mai multă lume, dar niciodată nu este atât de plin încât să ne facem probleme. Noi preferăm calmul şi dezvoltăm o relaţie cât mai caldă cu clienţii noştri”, a spus Varga. Din ciclul “am fost acolo”, vă spun că sâmbăta nu erau ocupate toate culoarele de la piscina olimpică, iar toboganul, altfel interesant, s-a oprit spre seară din lipsă de clienţi. În schimb, în apa termală se făceau exerciţii sub îndrumarea unor kinetoterapeuţi, copiii se bălăceau în bazinele mici, iar aproape toate şezlongurile erau aşezate cu faţa către soare de ocupanţii lor. Şi, surpriză, printre clienţi erau şi tineri.

20170602_162628

Cu toate acestea, spuneam că este mai degrabă o ofertă 35+. Sau, mai dregrabă, aglomeraţie – (minus). Nu e mai spectaculos decât la Hajduszoboszlo, nici decât la Băile Felix. Însă e mult mai liniştit şi relaxant. Dacă asta căutaţi, aici asta găsiţi.