Mijloc de transport neconvenţional în dotarea Poliţiei Locale Cluj – VIDEO

0
573
Biciclu electric. Acesta este mijlocul de locomoţie neconvenţional cu care va fi dotată Poliţia Locală. Ideea îi aparţine directorul Direcţiei Generale Poliţia Locală din cadrul Primăriei, Marcel Bonţidean. „E o idee mai veche, pe care acum am pus-o în aplicare. I-am propus-o domnului primar Emil Boc, care a acceptat-o fără rezerve. Poliţiştii vor patrula pe biciclu în zonele pietonale şi în parcuri”, a spus Bonţidean.

Primul biciclu electric a început să fie folosit oficial pentru patrularea în Parcul Central, începând de vineri. Voichiţa şi Rafael sunt primii poliţişti locali pe care îi veţi vedea pe mijlocul de deplasare făcut celebru de seria de filme „Paul, poliţist la mall”. În afară de Parcul Central, bicicluri vor mai putea fi văzute în dotarea Poliţiei Locale pe arterele pietonale din centrul oraşului şi în zona Gheorgheni, unde sunt mall-ul şi baza sportivă cu acces gratuit.

Deocamdată există un singur biciclu segway cumpărat de Primărie, dar urmează să sosească şi altele. Acestea vor fi inscripţionate cu Poliţia Locală şi vor avea girofar. Viteza maximă de deplasare cu un astfel de biciclu este de 20 de kilometri pe oră, iar autonomia este de 35 de kilometri, cu timp de încărcare a bateriei de circa 4 ore. Un astfel de mijloc de transport costă aproximativ 1.000 de euro.