Municipiul Turda, judeţul Cluj, revine la transport local cu operator propriu. Acest lucru a fost anunţat, pentru Linia9.ro, de primarul localităţii, Cristian Matei.

Turda a externalizat serviciul de transport public local din 2010. Atunci a existat o licitaţie, pe care regia Primăriei – RATL, desprinsă din IJTL (devenit RATUC) – nu a reuşit să şi-o adjudece. Din aprilie 2010, transportul este asigurat de Societatea de Transport Public (STP) Alba, punct de lucru Turda. Contractul a expirat în 2016, dar a fost reînnoit pe câte şase luni.

„Nu am mai organizat o licitaţie, pentru că legea ne obliga să semnăm din nou un contract pe şase ani. Noi ne-am angajat în realizarea unui plan de mobilitate urbană şi am angajat o firmă de consultanţă care să facă un studiu de oportunitate şi să ne spună care este cea mai bună soluţie privind transportul public. Studiul a indicat că ideal este să avem un operator propriu. Am pornit şi un studiu de fezabilitate, care se va încheia în luna mai. Ne-am propus să accesăm fonduri europene pentru a cumpăra autobuze. Procedura spune că trebuie să dăm un anunţ în Jurnalul Uniunii Europene şi abia după aceea putem să pornim la drum. Anunţul a fost trimis în 4 februarie 2017, iar până în februarie 2018 sper să avem proiectul pregătit şi să putem atrage fondurile necesare”, a spus Matei.

Ultimul act adiţional la contractul semnat între Primărie şi STP se încheie la începutul lunii mai şi va trebui prelungit pentru încă cel puţin două perioade de şase luni. Asta pentru că procedura de achiziţie de autobuze este anevoioasă. Companiile constructoare nu au vehicule în stoc şi le livrează pe măsură ce sunt asamblate.

I-am cerut un punct de vedere în legătură cu decizia anunţată de primar şi directorului STP Alba, Stelian Nicola. „Suntem de acord cu decizia celor de la Primărie şi îi ajutăm de bună credinţă. Păcat că Turda şi-a distrus regia proprie numai ca să sprijine un grup de firme aşa cum e Alis. Va fi un proces de durată şi putem să punem la dispoziţia municipalităţii expertiza noastră. Singura rugăminte pe care o avem este aceea de a prelua toţi angajaţii noştri pe un termen de 12 luni. Oamenii sunt îngrijoraţi şi, printr-o înţelegere de acest fel, pot fi siguri că nu rămân pe drumuri doi ani de acum înainte; sigur, cu amendamentul că pot fi daţi afară dacă apar motive care le sunt imputabile. Expertul care a întocmit studiul de oportunitate pentru Primărie a stabilit că noi avem un număr redus de salariaţi, organigrama şi cheltuielile salariale judicios concepute”, a spus Nicola. Directorul STP a arătat că Primăria Turda va putea cumpăra pe fonduri europene circa 60% din parcul auto de care are nevoie pentru a porni serviciul propriu de transport. „Se pune problema ca diferenţa de autobuze să o acopere de la noi. Le vom da, fără nicio problemă, şi nu vrem sume uriaşe. Suntem de acord să aleagă dânşii un expert independent şi vom accepta preţul decis de acesta, chiar şi cu plata în rate”, a afirmat Stelian Nicola.