Aproximativ jumătate din banii care revin Clujului, din fondurile europene aferente exerciţiului financiar 2014-2020, ar urma să fie cheltuiţi pentru dotarea parcului de vehicule al Companiei de Transport Public. „Traficul este una dintre cele mai importante probleme din oraş, aşa o resimţim şi noi, la nivelul municipalităţii. O parte importantă din finanţarea europeană va merge către mobilitate urbană, conform priorităţile din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă. 20-25 de milioane de euro sunt prevăzuţi pentru achiziţionarea de noi mijloace de transport. Dorim modernizarea întregii flote a CTP. E nevoie ca toate mijloacele să fie curate, confortabile şi dotate, pentru a-i descuraja cât mai mult pe clujeni să folosească maşina personală”, a declarat Ovidiu Câmpean, directorul Direcţiei de dezvoltare locală şi management de proiecte a Primăriei Cluj-Napoca.

50
este cifra aproximativă a vehiculelor pe care doreşte să le cumpere municipalitatea, pentru modernizarea parcului CTP; vorbim despre 8-10 tramvaie, 20 de troleibuze şi 20 de autobuze electrice.

În ultimii ani, Clujul a tot cumpărat mijloace de transport în comun noi. 4 tramvaie, 40 de autobuze articulate, 10 nearticulate şi 12 troleibuze, dintr-un acord cadru care va aduce în total 20 de vehicule cu captatoare, au fost cumpărate de municipalitate şi CTP. În acest moment se fac demersuri pentru cumpărarea a 10 autobuze electrice, din fonduri elveţiene, iar CTP a contractat un credit de 20 de milioane de euro de la o bancă comercială, cu care doreşte să achiziţioneze 50 de autobuze articulate şi 6 tramvaie.