Tramvaiul lui Moş Crăciun a fost pus, luni, în circulaţie de către Primăria Cluj-Napoca şi Compania de Transport Public (CTP), copiii primind bomboane şi având posibilitatea să îi scrie Moşului ce cadouri doresc să le fie aduse.

Începând cu ora 17:00 am pus în circulaţie, din Piaţa Gării din Cluj-Napoca, cel mai aşteptat tramvai al iernii, <<tramvaiul lui Moş Crăciun>>, special decorat, iar de la difuzoare se aud colinzi şi cântece adecvate sărbătorilor de iarnă. Acesta va circula zilnic, între orele 17 – 20, până în 24 decembrie, pe linia 101 a tramvaiului, pe traseul Piaţa Gării – str. Bucium. Copiii se întâlnesc cu Moş Crăciun în tramvai şi îi vor putea scrie acestuia ce cadouri îşi doresc să le fie aduse şi pe care să le găsească sub brad. Iar scrisorile le pot pune în cutia poştală special amenajată în tramvai”, au spus aceştia.

Copiii care au urcat, luni, în tramvaiul lui Moş Crăciun i-au spus poezii Moşului, au colindat şi au primit, în schimb, bomboane.