Compania de Transport Public Cluj a decis să pună în circulație, de marți, șase troleibuze noi. O parte dintre acestea au sosit în oraș de mai multă vreme, dar CTP a amânat momentul scoaterii lor pe trasee. Doar unul dintre aceste troleibuze, adus de producător la finalul lunii mai, a circulat pentru o perioadă, potrivit conducerii companiei. Un al doilea troleibuz a venit în august, iar alte patru au ajuns în septembrie și octombrie.

Contractul-cadru semnat în octombrie 2015 cu Astra Vagoane Călători Arad prevede livrarea a 20 de troleibuze noi între mai 2016 şi iunie 2017. 22 de milioane de lei a pregătit Primăria Cluj pentru achiziţia de troleibuze, în 2016. Cele 20 de troleibuze costă în total 42 de milioane de lei.

Troleibuzele aduse de la Arad au toate caracteristicile mijloacelor de transport moderne: capacitate mare de încărcare, consum redus de energie, sistem de numărare a călătorilor, podea joasă, camere de luat vederi interiore şi exterioare, computer de bord, facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi, motoare cu fiabilitate ridicată în exploatare (aproape 1 milion km).

Lipsa troleibuzelor noi de pe străzile orașului a fost motiv de petiție pentru un clujean, Radu Bauer, pe domnuleprimar.ro. ”Circulând zilnic cu mijloacele de transport în comun, am urmărit cu interes achiziționarea troleibuzelor mov de la Astra Arad. În luna august reprezentanții primăriei susțineau că, în zilele următoare, adică finalul lui august și începutul lui septembrie, vor fi livrate către CTP cel puțin încă 2 troleibuze mov. Apelând la logică elementară, mă așteptam ca numărul de troleibuze noi de pe străzile orașului nostru să crească, însă am observat că nici măcar troleibuzul achiziționat în primăvară nu mai circulă. Vorbim despre troleibuze de 450 mii euro/garnitură, bani plătiți din buzunarele contribuabililor clujeni pentru a crește confortul, desirabilitatea și eficiența transportului în comun, însă fără absolut niciun efect vizibil în prezent prin simplul fapt că troleibuzele sunt la garaj. Pentru a nu pierde vremea cu detaliile, vă voi scrie întrebări punctuale la care aștept răspunsuri la fel de succinte, dar elocvente:
1. Din ce cauza niciun troleibuz nou nu circulă pe liniile de transport în comun? Cui i se poate imputa acest inconvenient?
2. Ce prevede contractul cadru încheiat cu Astra Vagoane Arad în situația în care această societate livrează bunuri neconforme sau nefuncționale?
3. Ce măsuri s-au luat sau se vor luă împotrivă părții vinovate de această situație nedorită?”, scria Bauer în 16 octombrie.

”Primarul nu a răspuns încă la această sesizare!”, se mai arată pe domnuleprimar.ro.

La Cluj, primul troleibuz a început să circule în 1959. În acest moment, parcul CTP cuprinde circa 100 de vehicule electrice cu captatoare, dintre care 80 sunt de generaţie nouă şi au o vechime cuprinsă între 3 şi 11 ani.