Se sparge „buba” Memento Bus? Pandel, arătat cu degetul de agenţiile de turism

0
515
Memento Bus

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a solicitat Ministerului Transporturilor (MT) asigurarea unui cadru legal favorabil transportului rutier de persoane şi turismului cu autocare. Reacţia vine după ce MT a propus o serie de modificări în cazul legislației referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora. Patronii din turism consideră aceste modificări aberante, întrucât cresc semnificativ povara administrativă pentru operatorii de transporturi turistice cu autocare, contrar tendințelor europene de liberalizare a pieței, cât și agendei actualului guvern de debirocratizare a aparatului public.

Ce prevăd noile reglementări: obligaţia completării foilor de parcurs în dublu exemplar pentru fiecare călătorie, obligația ca pe tot parcursul călătoriei componența grupului să rămână aceeași și obligația completării cu 24 de ore înainte de începerea călătoriei a datelor de identificare a turiștilor.

”Domnule ministru Petru Sorin Buşe, actuala legislație e deja nejustificat de restrictivă și cu toate astea există exemple notorii de firme, vezi Memento Bus, care își permit să o ignore pur și simplu. Cum credeți că veți aplica o legislație și mai restrictivă, în contradicție cu tendința de liberalizare a domeniului din toate țările Uniunii Europene? Nu este normal să puneți piedici aberante transportatorilor care respectă legea”, precizează Alin Burcea, președinte al ANAT.

ANAT solicită MT liberalizarea transportului rutier naţional de persoane din România prin reguli şi „nu prin haos”, urmând modelul statelor europene care şi-au liberalizat piaţa naţională de transport rutier de persoane, ca Marea Britanie, Suedia, Germania, Franţa, Italia, completarea legislaţiei româneşti cu prevederi clare de aplicare a regulamentului privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători.

În cazul aprobării actului normativ în forma aflată pe site-ul ministerului, ANAT consideră ca aceasta va conduce la blocarea transporturilor ocazionale de persoane la nivel național. ANAT are ca membri activi 500 de agenții de turism și 4.600 de angajați. Industria turismului în România are 120.000 de salariați și contribuie la economia națională cu aproape 2% din produsul intern brut.

Aşa cum Linia9.ro a mai arătat (AICI), Memento Bus, brandul deţinut de societatea MC Bus Technology, a găsit portiţa prin care poate să păcălească reglementările din domeniul curselor regulate de persoane. Practic, face curse regulate, dar le maschează în curse ocazionale. MC Bus Technology este deţinut de Marius Pandel, patronul Christian Tour, adică tot o agenţie de turism. Numai că Christian Tour s-a retras luna aceasta din ANAT.

Am solicitat în vară Ministerului Transporturilor în două rânduri să explice cum poate funcţiona Memento Bus în acest fel şi nu am primit nici până acum un răspuns.

Informaţiile noastre, pe surse, sunt că Memento Bus vrea să pună stăpânire pe transportul regulat de persoane. Neoficial, până când transportul este reglementat, şi oficial, dacă se va produce liberalizarea pieţei.