Oraşul Bocşa are din nou transport local de călători

0
715

După mai bine de 7 ani, oraşul Bocşa, din judeţul Caraş-Severin, are din nou transport local de călători. Până acum această activitate în Bocşa a fost una privată, efectuată în regim de taxi. Pentru a facilita accesul populaţiei la un transport urban public, Consiliul Local a alocat prin bugetul din acest an sumele necesare achiziţionării a două autobuze. După îndeplinirea tuturor procedurilor, de astăzi oraşul are transport funcţional.

Orarul de deplasare este zilnic între orele 6 şi 22. Unul dintre autobuze pleacă din Bocşa Română, iar celălalt din Bocşa Montană. De-a lungul traseului sunt amenajate 29 de staţii, iar preţul biletului pentru o cursă este de 2 lei.